Se născu mai ieri- păpuşă vie,
ce de-a taine are de aflat!
Cât de dulce eşti, copilărie!
Totul pare-atât de minunat!
Iată-l cum păşeşte prin câmpie-
înc-un pas nesigur a făcut...
Dar îl sprigini, tu, copilărie,
Bravo! La mai mare! La mai mult!
Uite-l, s-a făcut de-acum ca bradul,
la plimbare luna îl îmbie-
parcă e ca ieri, dar parcă-i altul...
Vai, îl părăseşti, copilărie?!
Alb deacu-i ca iarna argintie,
dar se prinde-n joacă cu nepoţii.
Când să te fi dus, copilărie?
Cred c-a fost cam pe la miezul nopţii,
că nici nu ţi-a observat plecarea-
dulce prunc şi astăzi se mai ştie.
De-l înghite, chiar, deacum uitarea,
te adoră, o, copilărie!
