Sunt un boţ de humă neînsemnat şi-mi duc resemnată povara existenţei în două dimensiuni paralele: lumea reală şi lumea metaforelor.
Din 1965 fiică, din 1972 elevă, 1982-86 studentă, apoi soţie, mamă, undeva angajată, cu obligaţiuni de tot felul şi deseori refugiată în poezie, devenind transparentă pentru realitate (sau realitatea pentru mine).
De vre-o 10 ani departe de casă.
Fericită? cred că uneori Da, mai ales când zbuciumul din mine mai crează o salbă de versuri. Le citesc şi... aştept o nouă stare de nelinişte, tulburare, furtună...